Rezultatele cautarii: articole-ciresarii

  • Alternativă la papionul cu picăţele ( o scrisoare mereu actuală) – Vladimir Pustan

    V-am votat în 20 mai 1990. Mi-aţi inspirat încredere pentru că umblaţi îmbrăcat ca şi bunicul meu, cu o haină simplă şi o cămaşă în carouri, eraţi dintre oameni şi împreună cu ei. Păreaţi de încredere şi atunci când ne numeaţi tovarăşi şi de aceea v‑am votat instinctual, gândind că ceva cunoscut, oricât de nenorocit ar fi, tot e mai bun decât un necunoscut în care calci ca într‑o gură de canal. Am ales cu ochii şi cu stomacul. Când l‑am votat pe Emil Constantinescu am făcut‑o doar cu ochii pentru că semăna cu Alexandru Ioan Cuza. Dar ochii înşeală, domnule Iliescu. Una dintre secretarele de la Editura Tehnică spune că în ziua în care a început Revoluţia în Bucureşti, vă luptaţi cu o încuietoare de la uşile editurii. Aţi demontat‑o şi‑aţi tot meşterit ceva la ea. Privind înapoi la anii care s‑au scurs, mă gândesc cum ar fi arătat viaţa mea şi a ţării, dacă v‑aţi fi ocupat până la capăt de încuietoarea aceea. De multe ori destinele unui popor depind de câteva şuruburi şi şaibe, chiar dacă românii numesc asta fatalitate.

     

    Dacă tot am pomenit de revoluţie, e bine să fac două precizări. În primul rând, cred ce spunea Curzio Malaparte că nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere. Or dumneavoastră aţi stăpânit minunat aceste tehnici insurecţionale. A doua constatare este că Revoluţia din 1989 a fost formată din două mişcări suprapuse. Una neinteligentă, haotică şi disperată în care s‑au aruncat mii de lumpeni care cereau pâine, antenă parabolică şi cafea nes şi un nucleu deştept format din foşti activişti alungaţi de la ciolan, ce abia aşteptau să prindă un moment prielnic. De aceea aţi aruncat imediat încuietoarea şi v‑aţi „lăsat” târât în vâltoarea de afară.

    Se spune, domnule Iliescu, că sunteţi inteligent numai pentru că românii sunt incredibil de proşti, dar eu nu cred asta. Cred că sunteţi aşa pentru că sunteţi trecut prin ciur şi prin dârmon. Aţi văzut multe şi de aceea vă este uşor să vorbiţi la fel de bine şi engleza, şi franceza, dar mai ales rusa. Ştiţi cine e prostănac şi cine nu. L‑aţi apreciat sincer pe Ceauşescu. Şi acum credeţi din toată inima că n‑a greşit în fond, ci numai în amănunte, cum ar fi pâinea şi circul. El n‑a dat nimic din lucrurile acestea pentru că nu citea cărţile de istorie, dar dumneavoastră le‑aţi citit şi‑aţi ştiut că fără pâine şi circ nu se poate. La începutul mandatului aţi creat ştiri. Am bătut ungurii în Târgu Mureş, am bătut studenţii în Bucureşti, băteam aurolaci în Gara de Nord. Apoi doar le‑aţi comentat. Când mă gândesc la bravii mineri care n‑au venit la Bucureşti în 22 decembrie, când se murea sub tancuri, dar au dat iama numai în iunie ca să planteze flori la capetele însângerate, mă cuprinde admiraţia. Câtă înţelepciune aveaţi… Aţi făcut minuni. Aţi instaurat în România un regim de dreapta, dar economia v‑aţi încăpăţânat s‑o lăsaţi de stânga, suficienţi ani ca să se aleagă praful de ea. Doar China a mai făcut aşa ceva cu Hong‑Kong‑ul, dar acolo lucrurile stăteau exact pe dos. Aţi admirat mult modelul suedez şi l‑aţi vrut implementat şi în România. Am fost în Suedia şi n‑am înţeles nimic din modelul acela. Doar că seara totul devenea pustiu, fiecare intra în casa lui şi încuia uşa. Aşa ceva s‑a realizat şi la noi şi‑am înţeles că totul fusese o găselniţă. De fapt, îi admiraţi pe ruşi şi de aceea nu i‑aţi sâcâit cu tratatul Molotov‑Ribbentrop, Insula Şerpilor şi tezaurul. Pur şi simplu le‑aţi zâmbit, trăind în linişte şi în consens cu propriile iubiri. Aţi rămas sărac, dar cinstit. Nu contează că cei din jurul dumneavoastră au prădat o ţară de parcă ar fi fost pandurii

    lui Tudor. Împreună cu domnul Văcăroiu aţi rămas modeşti şi ocupaţi cu lucruri nobile, dumneavoastră cu Marx, iar nea Nicu cu vinul. Istoria a ţinut cu ideile pe care le aveaţi de pe vremea studiilor făcute la Moscova. Nu doreaţi modernizarea ţării de frică, iar criticii modernizării au spus că statul românesc e incompatibil cu occidentalizarea pentru că spiritul naţional era perceput, de pe vremea lui Iorga, Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, ca ortodox şi colectivist. Asta a picat la ţanc şi de aceea l‑aţi readus pe Teoctist în fruntea Patriarhiei Ortodoxe Române, născându‑se acel mariaj nefericit între un fost secretar de partid ateu şi un prelat compromis din punct de vedere moral.

    Nu dumneavoastră m‑aţi făcut să nu‑mi mai doresc niciodată să intru într‑o cabină de vot. Nici Emil Constantinescu sfătuit de călugărul Vasile şi nici Băsescu cel cu ardeiul iute, ci o maşină Maseratti decapotabilă, care avea numărul PCR din care a coborât un domn de vreo 60 de ani cu burtă, mirosind a parfum scump şi a „Ştefan Gheorghiu”. Era Supravieţuitorul. Indiferent câte regimuri vor veni, el va rămâne pururi pe val. L‑am apreciat că n‑a ascuns de unde avea maşina aceea, iar, domnule ex‑preşedinte, puteţi umbla cât vreţi în Dacia ponosită şi chiar puteţi s‑o schimbaţi cu un Oltcit, pentru mine tot acelaşi rămâneţi. Omul care, vorba unui admirator al dumneavoastră, Petre Ţuţea, a transformat România într‑un loc viran. Ştiu că nu vă place să‑l citez nici pe el, nici pe domnul Băsescu, dar nu pot să nu vă spun că pe o cruce în cimitirul vesel din Săpânţa este inscripţionată urarea „Să trăiţi bine!” Mai bine zic ceva din idolul tinereţii, al cărui chip îl purtaţi lipit peste o iconiţă sfinţită la Athos, pe Marx, care îi spunea lui Engels că nu te poţi despărţi de trecut decât râzând. Asta şi fac în aceste clipe, chiar dacă râsul e parşiv, cu jumătate de gură, gândindu‑mă că în duminica orbului din anul 1990 aveam 23 de ani pe care i‑am lăsat în cabina de vot, ca preţ pe care ţara nu mi l‑a cerut. Vă iert pentru toate amintirile care‑mi întunecă zilele ce mi‑au rămas.

    V l a d i m i r _ P u s t a n 

    Read more
  • Simți nevoia să te rogi? – Alexandru Fintoiu

    Cameron Thomson spunea despre rugăciune într-una din cărțile sale, că ea este mărtuirisirea neputințelor noastre și a altora, în numele Domnului Isus, înaintea ochilor iubitori ale unui Tată care știe, înțelege, mângâie și răspunde.

    Până la urmă rugăciunea intervine în urma unei nevoi acute, a unor dorințe puternice de a obține favorul lui Dumnezeu. În multe din biserici sunt rugăciuni slabe tocmai din lipsa dorinței și a nevoii de acțiune a lui Hristos. În cele mai multe cazuri, noi suntem cei care ne rezolvăm problemele, noi dăm telefoane la prieteni și tot noi suntem cei care alergăm ca disperații ca să influențăm “destinul”.

    Acolo unde lipsește rugăciunea autentică și nevoia de a relaționa cu Dumnezeu, vom găsi stres, nemulțumiri și agitație. Dacă ne uităm la lumea de lângă noi vom vedea zbateri continuue după o viață mai bună și mai plăcută. Dacă ne uităm la lumea din noi, unde ar trebui să fie Hristos, vom vedea altceva, o liniște neînțeleasă de ceilalți, o bucurie nepricepută de lume sau percepută ca o nebunie. Omul care simte nevoia de Dumnezeu în viața lui însă, este cel mai privilegiat.

    Sistemul de gândire al celor fără Dumnezeu este caracterizat de efortul personal în vederea prezentului și viitorului, pe când, sistemul creștinesc de gândire este caracterizat de credința în Cel care poate face totul, pentru acum și pentru atunci. Acest lucru nu înseamnă totuși că noi stăm și așteptăm îndurarea lui Dumnezeu, la iarbă verde și la mici cu muștar. Domnul nu promovează lenea ci munca, însă, ce nu putem face noi va face El.

    Când ajungem în situația în care nu putem trece peste obstacolul survenit în viață, indiferent ce-am face, abia atunci se naște în noi dorința încredințării problemei lui Hristos. Atunci ne vom ruga cu patos, atunci vom plânge, atunci vom striga așa cum Îl chema David pe Dumnezeu iar El nu ne va lăsa să așteptăm. Pe de altă parte, tot ceea ce nu vine din adâncul inimii este un ritual, o rugăciune pentru sfinții din pereți sau din suflet la unii. O astfel de rugăciune nu trece de pereții bisericii.

    Probabil avem de toate și nu mai dorim nimic altceva. Mi-ar plăcea să fie o zi în care cu toții, să dăm cu obișnunța de pământ. Să ne săturăm de lucruri făcute ca să fie. Să ne săturăm să ne mințim pe noi înșine că am comunicat cu Dumnezeu când noi nici capacitatea nu ne-am luat-o în relația cu El.

    Să fi transparent cu Hristos e cel mai bun început.

    Noi nu știm să ne rugăm. Este interesant că până și rugăciunea noastră este modelată de Duhul Sfânt cu suspine negrăite. Lucrul acesta îmi spune că suntem mult prea mici în fața unui Dumnezeu incomensurabil. Iar asta mă bucură deoarece ne face dependenți de El.

    Spunea Richard Wurmbrand, “niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi”. Mai este timp să schimbăm ceva…

     

                                                                                                             

                                                                                                                          Alexandru Fintoiu

    Read more
  • Izbăvește-ne de cel rău – Paul Burdeț

    Citisem o povestire că o femeie în vârstă a fost cunoscută sub numele de femeia care avea mereu ceva bun de spus despre alții. Într-o zi, doi tineri au încercat să îi întindă o capcană – cu siguranță, ea nu ar avea nimic bun de spus despre Satan. Au mers până la ea și au întrebat-o: spuneți-ne, ce părere aveți despre diavol?

    Femeia se opri puțin și apoi răspunse uimitor: ei bine, există doar un singur lucru la care mă pot gândi – el este întotdeauna la muncă.

    Femeia avea dreptate. Nu există nimic bun despre Satan. Cu toate acestea, putem spune că el nu devine niciodată obosit în a ataca credincioși.

    Acesta este motivul pentru care Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să se roage: ,,Izbăvește-ne de cel rău” – ceea ce înseamnă de fapt, izbăvește-ne de Satan.

    Și asta a făcut Isus pe cruce. El a distrus puterea păcatului și a morții. Învierea este dovada victoriei Sale.

    Una dintre cele mai mari înșelăciuni a lui Satan este de a ne convinge că este OK pentru noi să avem un pic de mândrie în viețile noastre. În mod ironic, mândria proprie a fost căderea lui Satan. A fost dorința lui de a deveni ca Dumnezeu.

    Cei mai mulți dintre noi ar spune că cel mai mare păcat al lui David a fost adulterul cu Batșeba. Cu toate acestea, rădăcina păcatului lui David merge mult mai adânc. În timp ce alți regi erau plecați să lupte, David a rămas la domiciliu – dușmanul a profitat de avantaj. Împăratul a devenit leneș – postura perfectă pentru mândrie de a-și face remarca. Inamicul a așteptat oportunitatea perfectă, și apoi l-a ispitit pe David prin apel la trupul său.

    Dacă ai fost atras departe de Dumnezeu prin păcat, oprește-te din ceea ce faci și întoarce-te la Hristos. Asigură-te că îl urmezi pe Hristos îndeaproape și că tot ce-ți dorești începe și se termină cu El.

    ,,Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” ( 2 Cronici 16:9 )

     ,,Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.” ( Psalmul 37: 40 )

    Izbăvește-ne, Doamne!

     

    Paul Burdeț

    Read more
  • Nevremea tăcerii – Vladimir Pustan

    Pe filiera sumeriană, înainte cu 1700 ani de la venirea lui Hristos în lume, babilonienii scriau și ei despre un potop de dimensiuni planetare. Pentru că oamenii se înmulțiseră prea mult, Enlil trimite peste ei o ciumă zdravănă. Pentru că nici după ciumă nu dădeau semne că vor să dispară, le mai trimite o secetă. Și pentru că se țineau cu dinții de viață le face cadou un potop.

    Povestea biblică nu seamănă… Enlil nu a vrut să-i prăpădească pentru că erau răi ci pentru că erau mulți.

    În acest timp eroul civilizator Athrahasis sfătuit de Enki își dărâmă casa și construiește o corabie ajutat de vecini. Dar lor nu le spune despre potopul ce va urma. Pune animalele în siguranță în corabie, își ia rămas bun de la vecini spunând că pleacă în concediu, închide ușa temeinic și așteaptă ploaia. Oamenii mor iar după șapte zile Athrahasis debarcă vesel cu familia pe pământul pustiit. După câțiva ani zeul Enlil rezolvă problema înmulțirii oamenilor adoptând varianta chinezească de azi.

    Vă las pe voi să trageți concluzii în linie dreaptă luând în calcul asemănările și deosebirile dintre cele două narațiuni.

    Noe a predicat 120 ani cât a construit corabia. Prefera să bage cât mai mulți oameni în dulapul plutitor în loc să bage tot felul de dinozauri. Nu l-a ascultat nimeni…

    Athrahasis n-a spus nimănui niciun cuvânt. A fost secretos și egoist. Amândoi au ajuns la același rezultat. O corabie populată doar cu propria familie.

    Dar nu-i totuna să vorbești sau să taci. Iar biserica tace. Probabil că am luat tot din fatalismul babilonian ideea că vremurile sunt rele, oamenii prea păcătoși, argumentele puține și comoditatea ispititoare. Și atunci de ce să te zbați pentru o cauză pierdută? Poate Calvin are dreptate absolută.

    Deși îl condamnăm pe Athrahasis, îi urmăm exemplul. Facem ca el. Tăcem și oamenii trec pe lângă biserica în formă de corabie și întreabă ce-i acolo. Și noi le răspundem că sfinți, icoane, lumănări, bănci, orgă, concurs de cântări și îndemnuri din Biblie.

    Nu știu cât de mult s-a bucurat Athrahasis de noul pământ când s-a trezit dincolo fără vecini. Cam tot atât cât o să ne bucurăm noi de cer… Mai ales că de acolo nu va mai veni potop de apă ci de foc…

    V l a d i m i r _ P u s t a n 

    Read more
  • Bunătatea, dragoste cristalizată în acțiune – Paul Burdeț

    ,,Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi,

    îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate …”  

    ( Coloseni 3:12 )

     

    Îmbrăcați-vă… Eu cred că ce voia Pavel să spună e că atunci când ne trezim dimineața, noi ar trebui să ne îmbrăcăm fizic, dar și spiritual și emoțional. Pavel spunea că bunătatea e o alegere. Este ceva ce putem alege să punem pe noi în fiecare zi. Asemenea alegerii hainelor … Și totuși, ce-i bunătatea?

    Bunătatea este o caracteristică a lui Dumnezeu. Din bunătatea Sa, El a făcut un legământ cu națiunea lui Israel. Din bunătate Și-a ținut partea Lui din acest legământ, în timp ce ei s-au răzvrătit și au fost neascultători. Și tot din dragostea și bunătatea Lui eternă ne-a oferit și nouă darul prețios al mântuirii.

    Bunătatea este o dovadă a roadei Duhului Sfânt în viața noastră. Isus ne-a instruit să ne comportăm unii față de alții în același fel în care vrem să se comporte și ei față de noi. Uneori, bunătatea necesită să ne punem pe noi înșine în locul altei persoane. Avem nevoie pentru a vedea pe alții, la fel ca Hristos.

    Alteori trebuie să învățăm să iertăm, pentru că bunătatea înseamnă și a ierta. Legea evreiască cerea ca cel jignit să ierte de trei ori. Petru era dispus s-o dubleze, plus încă o dată. Credea că-L va impresiona pe Isus. Isus dă un răspuns uimitor: ,,Eu nu-ţi zic să-l ierţi până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” Dacă te oprești să înmulțești, pierzi ce e important. Uiți să fii iertător.

    Bunătatea mai înseamnă și să-ți calci orgoliul. Să mai și recunoști că ai greșit. Bunătatea nu este o opțiune. Nu este ceva ce putem decide să facem numai în cazul în care este convenabil. Isus a zis chiar și celor mai neînsemnați frați …

    Bunătatea este dragostea în acțiune. Am văzut membrii ai familiei care spun că se iubesc unii pe alții, dar nu acționează la fel față de celălalt. Am văzut biserici unde bunătatea reciprocă este o raritate. Poți fi bun față de cineva fără să-l iubești, dar nu poți iubi pe cineva refuzând mereu să fii bun cu el. Și… noi Îl iubim pe Dumnezeu …

    Bunătatea este vizibilă și activă, nu doar emoțională. O vorbă bună. O privire blândă. Un zâmbet plăcut. Se bucură cu cei ce se bucură. Plânge cu cei ce plâng. Caută nevoia și o împlinește. Caută rana și o vindecă.

    Bunătatea înseamnă să fii și un susținător. Să vorbești oamenilor pentru a-i încuraja și nu pentru a-i dărâma. Spunea Diderot că nu-i de ajuns să faci bine, mai trebuie să-l faci și bine.

    Bunătatea înseamnă să fii sincer. Să spui adevărul. Să vorbești cinstit. Uneori, cel mai frumos lucru pe care-l poți face este să fii deschis față de un prieten și să-i spui exact unde greșește. Să-l mai tragi de mânecă.

    Bunătatea mai înseamnă și să fii direct. Uneori trebuie să-i rănim pe alții ca să-i ajutăm să se vindece. În Antiohia, Pavel l-a înfruntat pe Petru. L-a făcut ,,ipocrit.” I-a păsat atât de mult, încât a reacționat. Câteodată cel mai bun lucru pe care-l poți face este să spui direct: ,,îți distrugi viața …” – Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, spunea Solomon, înțeleptul.

    Bunătatea este o acțiune de iubire – o parte vizibilă a unei inimi grijuli. Slavici spunea că una din marile mulțumiri ale vieții e să te știi om, om bun.

    Aș mai adăugă că bunătatea este – viața, o călătorie cu alegeri. Când vom ajunge la sfârșitul călătoriei noastre, faptele noastre, fie de bunătate sau răutate, vor fi chiar acolo, în fața noastră. Cei buni vor fi extrem de bucuroși să audă când Maestrul le va ura un bun venit în împărăția Lui. Cei răi vor fi șocați când vor fi răsplătiți de răutatea ce le-au demonstrat altora în cursul călătoriei lor.

    În călătoria noastră de a-L întâlni pe Maestru, fie să nu obosim de a face bine – de a ne îmbrăca cu bunătate. Și-apoi vom culege recolta noastră de bucurie veșnică. Și așa precum spunea Aesop, nici un gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar.

    În mințile noastre, fie ca bunătatea să fie înțeleasă ca dragoste cristalizată în acțiune!

    Paul Burdeț

    Read more

Ultimele articole

Cele mai citite