Articole Crestine

  • Despre dragoste…

    luigi mitoi

    Una dintre marile nevoi ale oamenilor

    este să iubească şi să fie iubiţi.

    Aceasta le dă valoare şi motivaţie să existe, înfruntând dificultăţile vieţii. Tot ceea ce ştim despre dragoste este că dragostea este totul. Dragoste înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti – teama, speranţa, durerea, bucuria, valorile, plăcerea – să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nici o limită dedicării, a-ţi închina viaţa lui Dumnezeu; înseamnă a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere, a atinge excelenţa într-o viaţă de om care-şi urmează Creatorul. Dragostea este cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, este responsabilitatea supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un început. Dragostea este chemarea supremă pentru fiecare muritor să se desăvârşească, să atingă excelenţa, să semene cu Creatorul său.

    Trăind într-o natură pervertită de păcat, omul încearcă gustul amar al neputinţei să iubească practic atât cât îşi propune teoretic, căci oricât de mare este idealul de a iubi, resursele sunt foarte limitate. Când omul se converteşte, Dumnezeu intră în viaţa lui şi manifestă prin el iubirea Sa. Hristos foloseşte acest principiu când afirmă: ,,După roade îi veţi cunoaşte”.

    În concluzie, dragostea nu este expresia eforturilor şi ambiţiilor omeneşti, ci Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în inima omului produce în şi prin el Rodul Sfânt,  adică dragostea. Sursa dragostei este Dumnezeu, iar instrumentul prin care se manifestă este omul plin de prezenţa lui Dumnezeu.

    Explicația dragostei…

    Dragostea omenească este limitată, sporadică, condiţionată, reacţională, meritoasă.

    Dragostea lui Dumnezeu este nelimitată, permanentă, necondiţionată, ia iniţiativă, nemeritoasă.

    Exemplul: dialogul Mântuitorului cu Petru (Ioan 21:15-17).Domnul îl face pe Petru conştient, dar şi responsabil de calitatea îndumnezeirii. Domnul are o întrebare: ,,MĂ IUBEŞTI?” Şi o poruncă: ,,SLUJEŞTE!” Aceasta înseamnă că nu poţi iubi fără să slujeşti persoanei iubite.

    Caracteristicile acestei dragoste sunt:

    • Are iniţiativă în orice situaţie, nu doar reacţionează la iubire. Dragostea nu-i dragoste, dacă se schimbă când se confruntă cu schimbarea.
    • Este nelimitată, nu sporadică, determinată de circumstanţe. Dragostea este singurul lucru care poate fi împărţit la infinit fără să se micşoreze.
    • Este necondiţionată, nu este un mod de a-ţi achita obligaţiile faţă de cineva.
    • Este nemeritată, nu recompensatoare. Ea este oferită oricui, indiferent cum este, dacă are merite sau nu.

    Atât de importantă este dragostea, încât pur şi simplu va fi un act de identitate pentru a dovedi pe pământ pe cine slujeşti şi, mai mult, pentru a intra in cer. Pe noi, oamenii, ne satisface dragostea lui Dumnezeu, pentru că este o astfel de dragoste, de aceea vom iubi pe oameni cum ne iubeşte Dumnezeu pe noi, sau Dumnezeu ne va iubi pe noi cum îi iubim noi pe oameni.

    Pastor Luigi Mițoi

    Articolul în intregime îl găsiți pe www.bethanynewsite.com

    Read more
  • Aspecte ale uitării – Alexandru Fintoiu

    Uitarea este ca un cuțit cu două tăișuri. Există lucruri care merită uitate iar altele care, dacă le uiți, săvârșești un păcat. Uneori, nu alegi tu să uiți, alteori, vrei să uiți și nu poți. Uitarea nu e un act volitiv, deși unii se mai chinuie și nu reușesc. Uitarea însă poate fi un act al ignoranței de zi cu zi.

    În unele cazuri uitarea poate fi o binecuvântare. De exemplu să uiți că cineva ti-a făcut rău și cu prima ocazie sa-i faci bine. În Psalmul 103 suntem îndemnați să nu cumva să uităm că Domnul ne face bine de fiecare dată. Lui Dumnezeu nu-i plac oamenii loviți dintr-o dată de vreo amnezie.

    În alte cazuri uitarea poate fi un blestem și nimeni n-ar dori să aiba astfel de probleme. Să avem grijă.

    Să nu uităm niciodată de părinți. Exită români specialiști la asta. Au fost crescuți așa cum s-a putut iar când a venit momentul să-și ia zborul din cuib, au uitat de unde au plecat. Părinții mor triști, singuri și încet. Un mare păcat pe care Dumnezeu îl cunoaște deși I-ar plăcea să nu-l vadă.

    Să nu uităm niciodată de țara în care ne-am născut. Cunosc oameni care au plecat dincolo de graniță și nu i-a păsat de ce au lăsat în urmă. Au fost mai importanți banii și senzația de siguranță. Dar, uneori e mai bine sărac și fericit decât bogat și plin de griji. Țara? Cu certuri, cu lupte între partide, cu nedreptăți, cu orori? Așa cum este ea, aici ne-am născut și n-avem voie să uităm.

    Să nu uităm niciodată biserica. Ea există pentru ca noi să fim împreună biruitori în drumul către cer. Alții o părăsesc, unora nu le pasă de ea, mulți o ignoră iar ateii o disprețuiesc. Fără biserică nu se poate să rămâi sus. Fără biserică am fi ca în fabula lui Jean de la Fontaine, cu mielul și lupul. Mielul se duce singur să bea apă și se întâlnește cu lupul. Intră în discuție cu el și sfârșește la grătar. Nu poți să fii singur în lupta cu diavolul că ajungi victimă.

    Să nu uităm niciodată de Dumnezeu. El este Cel mai important în ierarhie. Cu El se începe și cu El se sfârșește. Dacă Dumnezeu lipsește dintr-un domeniu din viața noastră, domeniul acela e sortit eșecului. Așa că ar fi bine să nu uităm să-L avem în portofelele noastre, în mașinile și casele noastre, în viața de zi cu zi și cel mai important, în inimă.

    Să nu uităm niciodată că nici Dumnezeu nu uită.

                                                                                                                                     Alexandru Fintoiu

    Read more
  • Sete de viață – Paul Burdeț

    În fiecare om există o sete de viaţă. Vrem să trăim viața la maxim. Lucruri care împiedica viețile noastre devin obiectele noastre de ură, disconfort, și antipatie. Ni-e scârbă de boală, impedimente, sau orice diminuează sau distruge viața.

    Dumnezeu ne-a creat cu o pofta de viață. Păcatul din Grădina Edenului a adus blestemul de boală si moarte. Nu contează cât de mult vom putea trăi, noi toți trebuie să ne confruntăm cu perspectiva morții. Viaţă aceasta nu este încununată cu viaţă, este încununată cu moarte. Dar, totuşi, viaţa viitoare este diferită…

    Cei mai mulți oameni trăiesc viața lor, fie cu frica de moarte, fie negând că o vor întâmpina. Adevărul este că viața aceasta fizică nu va reuși, dar este Isus și încrederea în El, care ne aduce asigurarea vieții veșnice. În El, vom primi un spirit nou, revigorat de zi cu zi și reînnoit. Hristos ne va da cununa care nu vestejește. Pentru că locuitorii Raiului poartă cununa vieţii…

    Cu cât petreci mai mult timp cu Hristos, cu atât mai multă energie și vigoare vei primi.

    Cu atât mai mult te agăți de Cuvântul Său, cu atât mai multă vitalitate vei experimenta.

    Cu cât lepezi mai mult aici, și strângi comori pentru dincolo, cu atât mai bogat vei fi… și aici și acolo.

    Cu cât Îl cauți mai mult, cu atât mai multă victorie vei avea, deoarece concentrarea va fi pe Dumnezeu și pe ceea ce este etern… ,,Și viața veșnică este aceasta…”

    Vă doresc să fiți plini de sete după viață… viață veșnică!

     Paul Burdeț

    Read more
  • Prețul confortului – Nicolae Geantă

    Trăim într-o lume-n care aleargă nebunește după confort. După canapele de pluș, dușuri cu hidromasaj, conturi cu multe zerouri. Societatea vrea să câștige mult, dar cu eforturi minime. Elevii vor să scrie cinci rânduri, să învețe două și să obțină medii de 10! Unii adulți visează vacanțe prelungite, alții “vor sa moară în fața plasmelor, în fotoliu, cu pisica în brațe”, vorba unui pastor bucureștean. Ce ideal de doi bani!

    Confortul e comoditate! Puturoșenie. Stare degeaba. Contrariul său e… efortul! Transpirație. Nadușeală. Brațe obosite. Dar și somn fără diazepam. Și pâine dulce, deși puțină. Confortul tinde spre lenevie, spre amorțeală. Nu cred că ați văzut vreodată vreo furnică tolanită în hamac! Dar greieri? N-am văzut niciodată un campion fără efort. Fără a antrenamente. Făra strângere din dinți, fără înfrânare. Fără tras de fiare. De vâsle. De chitară. Făra nopți întregi cu pixul în mână, cu cartea, cu partiturile, cu pianul. N-am văzut nici un sportiv de performanță derulat în șezlong în timp ce adversarul său e în sala de exerciții! Nici fotomodele înfundându-se de tort. Și nici elevi olimpici dormind în bancă, la tablă!

    Virusul confortului a parazitat și bisericile, și frații, și predicatorii. Prin urmare Mireasa lui Hristos nu mai iese în stradă, nu mai are timp de oaspeți, și nici atât de ciuruiții de păcat.

    Confortul a impus Superficialitatea. Lucrul de măntuială, spun românii. Făcut cu neglijenţă. Cârpăceală. Nedus la capat. Dezinteres. Nepasare. Filosofia lui las’ că merge aşa. Ştiţi de ce nu se predică bine, nu se cântă bine, nu ne rugăm mai deloc? Fiindcă ne pregătim superficial. Vrem să nu ieşim din confort. Din zona gri.

    Confortul aduce Plictiseală. Nu cred ca ați văzut vreun plugar arând plictisit. Pe cineva care sapă șanțuri căscând. Pe cineva care taie lemne la gater moțăind. O bucatareasă adormind între blidele fierbinți? Dar gardienii? Funcționarii ce jocă Solitaire la serviciu? Orășenii ce stau cu telecomanda în mână? (Și nu doar ei). Pensionari ce se-ntind pe canalele în piețe?

    Cred că în România bisericile sunt plictisite din cauza confortului! Nu ne prigoneşte nimeni, nu ne deranjează nimeni. Alții să predice, alții să cânte, alții să viziteaze bolnavii, săracii, să evanghelizeze, să sponsorizeze! Noi să butonăm pe facebook!

    Confortul e Sterilitate! Eunucii nu nasc, deși au fost născuţi! Confortul nu naşte valori, nu îmbogăţeşte. Suntem stereotipi atunci când devenim narcisişti. Egoişti. Ne place confortul deoarece e vorba de noi! Efortul slujește pentru semeni. Dar și înmulțește biserica. Harul. Adepții pentru Hristos.

    Nu în ultimul rând, trebuie spus: consecinţele confortului nasc o golăneală morală! Viață duplicitară. Erezii. Biserică nebiserică.

    Hristos a spus că dacă avem ce mânca, ce bea şi ce îmbrăca e suficient. Astea sunt necesităţi. Celelalte, tableta, Iphone-ul, blue-jeans-ii, adidaşii sau grătarul de piept de pui ori somon, sunt confort! Hristos n-a avut unde să-şi pună capul. Chiar și cămaşa Sa a fost simplă: dintr-o singură bucată. Viaţa Lui n-a cunoscut o clipă de relaxare. S-a epuizat până la Cruce.

    Apostolii i-au urmat pilda. Și-au reușit! Noi…

    Nu vă doresc să trăiţi ca Lazăr, lihniți și fără acoperișuri, dar nici ca bogatul îmbrăcat în in şi porfiră. Confortul se decontează foarte scump!

     

    Nicolae Geantă

    Read more
  • Rețeaua socială – Paul Burdeț

    Tehnologia a schimbat lumea. E peste tot. În mașinile noastre. În casele noastre. În urechile noastre. Pe încheietura mâinilor noastre. În mâinile noastre. Peste tot. Aproape, sau chiar și în inimile noastre…

    E greu de imaginat cum ar fi viața fără Facebook, YouTube, Yahoo Messenger, Instagram, Twitter… și lista ar putea continua și mai departe. Tehnologia a adus o revoluție socială. Noi toți vrem să ne conectăm cu oamenii.

    Isus a avut propria Sa rețea socială. El a stabilit-o pentru a schimba viața unei persoane la un moment dat. El a călătorit din loc în loc spunând altora Vestea Bună. Și înainte de a pleca să fie cu Tatăl Său în ceruri, El ne-a poruncit și nouă să facem același lucru: ,,Duceți-vă, nu doar unde vrem, ci în toată lumea. Propovăduiți Evanghelia, nu doar la cine vrem și ne place, ci la orice făptură…”

    Astăzi, noi suntem ,,Rețeaua Socială.” Ne trăim viețile în fiecare zi, cu posibilitatea de a spune altora despre Isus. Suntem prea plini de atâtea metode. Avem mii și mii de prieteni în listele noastre, avem atâtea numere în telefoane, avem atâtea feluri de a publica și a share-ui Vestea Bună. Și totuși, de câte ori o facem? De câte ori spunem altora despre Hristos? De câte ori povestim despre Golgota? De câte ori… ?

    Dăm share la o grămadă de lucruri fără folos, dar sărim de atâtea ori peste lucrurile valoroase, versete biblice, inspirații, poezii, cântări creștine… Ne afișăm atât de mult pe noi cu atâtea poze și selfie-uri, dar oare unde-i Dumnezeul care ar trebui să strălucească în noi? Observ tot mai multe check-in-uri la atâtea mii de locații, așa zise scumpe, dar foarte puține, sau mai bine zis chiar deloc la ,,Biserica lui Hristos…”

    E timpul să ne trezim. E vremea să răspândim tot mai mult mesajul Vestei Bune. E timpul să fim sociali. În parcarea de la școală. În magazinul alimentar. Pe stradă. Pe avion. Pe Facebook. Pe Twitter. Pe Messengere. Oriunde mergem. În orice facem…

    Și… știu sigur că ori de câte ori o vom face, El o va ,,Like-ui…”

     

    Paul Burdeț

    Read more

Ultimele articole

Cele mai citite