Articole Ciresarii

  • Țara noastră și oamenii noștri – Alexandru Fintoiu

    Ca să poți birui într-o lume bazată pe vedere ai nevoie de înțelepciune și multă credință. Din păcate la unii credința se manisfestă și în alt fel. Colegii mei de birou sunt convinși că avionul dispărut al companiei din Malaezia a trecut într-o lume paralela. Alții spun că l-au răpit extratereștrii. Oameni în toată firea ajung să creadă copilării. Îți trebuie mai multă credință să crezi în lumi paralele sau extratereștrii decât în Dumnezeu.

    A ajuns omenirea într-un punct din care mai jos nu are unde coborî. Cele mai grozave păcate sunt subiecte de distracție. În școli a fi deștept înseamnă să îți faci prietene frumoase și să ai bani să-i cheltui pe băutură și țigări. În presa scrisă și nescrisă se cultivă exagerarea, zvonul și minciuna. Valorile sunt pervertite iar libertatea este considerată un drept la păcat. Poate din cauza asta cei din lume care Îl descoperă cu adevărat pe Hristos sunt fericiți ca niște copii, mai fericiți ca bisericoșii si religioșii.

    Dacă le prezinți oamenilor dovezi ale existenței lui Dumnezeu, găsesc fel de fel de motive ca să nu le accepte. În schimb acceptă fără nici o dovadă autentică prezența civilizațiilor extraterestre și fanteziile, ba cred în prezența lor cu tărie.

    Îmi pare rău că în România, viața oamenilor care își spun creștini e ca o viață paralela. Trebuie să ne rugăm pentru țara noastră. Sunt convins că România se poate ridica din propria cenușă precum pasărea Phoenix. O poate ridica Hristos.

    Spunea Confucius că cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut. România va fi cea mai fericită când Îl va avea pe Dumnezeu cu adevărat. Omorâtă, dar nu înfrântă, se poate trezi.

    Vestea bună pentru țara noastră este Hristos. Cu noi poate începe schimbarea.

     

                                                                                                                                        Alexandru Fintoiu

    Read more
  • Optimismul pesimistului – Vladimir Pustan

    Există o anume ușurare în schimbare chiar dacă e din rău în mai rău. Adesea e alinător să poți să-ți schimbi poziția ca să te doară și altundeva.

    Am stat azi aproape toată ziua prin cimitir pentru că sunt zile (din ce în ce mai dese) în care te simți mai confortabil între morți decât între vii. Sau mai sigur.

    Am 47 de ani și am ajuns să fiu doar o știre, dar ce mă mângâie e că știu că prostul e cel care n-a încercat în viața lui niciun eveniment.

    În Franța anului 1720 a existat o lege ce spunea că un condamnat la moarte poate fi grațiat cu condiția să se căsătorească cu ștreangul de gât cu o fată mai trecută.

    Phillipe Cheufferay când a văzut cine îi vine în față, uluit de urâțenia ei, a strigat călăului ”Trage iute de funie”. Mai bine mort decât cu șchioapa…

    Einstein la sfârșitul vieții regreta că nu s-a făcut instalator. Există o frumusețe adâncă în aceea de a veni la ora 16 acasă, a mânca iahnia de fasole și a butona telecomanda până la miezul nopții. Sau a-ți da cu părerea despre una, despre alta pe internet.

    Pe primele monede bătute în America pe o față scria ”Noi credem în Dumnezeu” iar pe cealaltă ”Vezi-ți de treaba ta”. Iar asta se numește progres.

    V l a d i m i r _ P u s t a n 

    Read more
  • Dorul după fericire II – Vladimir Pustan

    Eu cred că fericirea e o sumă de lucruri mărunte. Cum ar fi o bucată de pâine pe care s-o rupi în două și să dai o bucată unuia care nu are decât o cană cu apă. Îndiferent dacă îți dă sau nu să bei și tu o sorbitură.

    Zâmbetul copilului dimineața după ce a împrăștiat pasta de dinți prin chiuvetă.

    O cafea băută cu cineva drag…

    Eu cred că fericirea adevărată e cea pe care o trăiești fără să știi. Și fără să o cauți… Nu trăim doar pentru a face bani și a mânca. Poți să știi multe despre fericire și totuși să fii nefericit. Nefericitul unei mari fericiri…

    Jules Renard scria că dacă s-ar clădi casa fericirii cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare.

    Eu cred că fericirea nu constă în a avea și nici măcar a fi, ci a acționa trăind o viață ce să lase ceva în urma ei.

    Sunt pline cimitirele de indivizi ce n-au făcut altceva decât să se nască și să moară. Și între cele două evenimente ce nu li s-au datorat o liniuță. Adică, nimic…

    Eu cred că fericirea e să fii prieten cu Dumnezeu. Să te bată prietenește pe umăr în zorii dimineții când stai cu El de vorbă. Să-ți zâmbească și să se încrunte. Să îți dea direcții și uneori să-ți închidă uși în nas.

    Să fie cu tine la reanimare și la nuntă. La tezele de la școală și în arșița ogorului.

    Să fiți prieteni și să nu te lauzi cu asta.

    Înseamnă că fericirea depinde de noi. Așa că vă poruncesc să fiți fericiți…

     

    V l a d i m i r _ P u s t a n 

    Read more
  • Prețul neglijenței – Nicolae Geantă

    Tozer spunea că slăbiciunea oamenilor stă în pasivitatea lor. Pasivitatea e nepăsare. E sfidarea reguliilor. A timpului. E indolență, dispreț, neglijență. Dar și un preț (greu, tare greu) de plătit. Nu neglijați libertatea! Pentru că Dumnezeu ne-a lăsat liberi. Neglijenţa nu ne dă nicio siguranţă că o putem păstra, mai ales că altădată a fost cumpărată cu un preţ atât de scump.

    Platon zicea că într-o societate democratică, preţul pe care oamenii înţelepţi îl plătesc pentru neglijarea politicii este acela de a fi conduşi de oameni neînţelepţi! Eu cred că în biserică preţul pe care creştinii buni şi serioşi îl plătesc pentru că nu se implică în nimic este acela că vor fi conduşi de “minorităţi” ale căror singure calificări pentru a conduce sunt de o ambiţie arogantă. Nu neglijați rugăciunea! Fără ea vi se usucă plămânul sufletului. Prețul e că veți muri mergând pe picioare. Și cui i-ar folosi să stăpânească planeta dacă sufletul e pierdut?

    Nu-l neglijaţi pe satana! E mereu prezent, la lucru. Neplictisit în a face ravagii! Încercaţi să nu adoptaţi principii de viaţă ideologiile care nu au acoperire cu niciun verset din Scriptură. Nu fiţi identici cu comportamentul lumii. Ceea ce nu e după Scriptură, e necreştin. E drăcesc. E păcat. E despărţire de Creator. Preţul plătit e moartea! Nu neglijați viața! E de unică folosință. Alta nu vă mai dă nimeni… Nu-l neglijaţi nici pe Hristos! Pretul neglijării Sale vă va costa veşnicia! Regrete fără sfârșit. Atenţie: nimeni dintre cei ce L-au neglijat n-au reuşit să-L păcălească! Dumnezeu judecă foarte drept!

     

    Nicolae Geantă

    Read more
  • Mama, o unealtă în mâna lui Dumnezeu – Mario Bîc

    2 Timotei 1: 5 – ,,Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.”

    Timotei, un tânăr exemplar. Un tânăr credincios în care Pavel a văzut mult potențial. Un tânăr cu bun simț, cumpătat și înțelept. Acest tânăr a fost rodul mamei sale, Eunice. În spatele lui, în fiecare clipă a vegheat mama. L-a învățat din pruncie Sfintele Scripturi care l-au condus la o viață după voia lui Dumnezeu.

    Mame ca Eunice există și astăzi, în secolul XXI. Mama este un instrument special în mâna Creatorului. Un om care a primit viață, că să dea altor oameni viață. O ființă trimisă pe pământ, formată și modelată pentru a forma și ea la vremea ei alte ființe.    

    Mama! Ce cuvânt simplu cu o semnificație mirifică. Să fii mamă nu-i ușor. Mama înseamnă mișcare, viață, acțiune. Oboseală și transpirație. Mama e cea care te învață primii pași în viață, primele cuvinte și are răspunsuri la toate întrebările. E cea care vine după tine la grădiniță, te învață matematică, îți face sandwich-urile pentru școală, te scoate la iarbă verde. Te învață tot ce e mai important.

    Mama e cea care ne iubește fără a cere ceva în schimb. Cea care ne-a oferit sprijin şi încurajări când aveam nevoie. Mama ne-a învățat să spunem altora despre Domnul Isus. Ne-a învățat să îngenunchem în rugăciune, să ridicăm mâini curate spre cer. Ne-a învățat mersul la biserică și calea care duce la o viață fără sfârșit.

    Și e puțin spus doar cu vorba. A spus-o trăind prin fapte vrednice de urmat. O dovadă clară a credinței fără prea multă teorie. O pocăință practică, în vremuri cu soare, dar și în vremuri grele, cu tunete și fulgere.

    Să nu așteptăm ziua de 8 martie pentru a oferi prilejul să spunem cât de mult înseamnă mama. Florile nu sunt pentru mâine și nici pentru morți. Astăzi… acum… în prezent… să le dăm un trandafir, o ciocolată, un sărut.

    O mamă minunată merită ca în fiecare zi să fie 8 martie. O mamă ce-L iubește pe Isus și la 80 de ani transmite frumusețe și lumină. Ea aduce roade bune și e plină de suc verde.

    Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei cât încă mai e timp. Oricum, faptele trăirii ei o vor laudă. Dacă nu aici, dincolo…!

     

    Mario Bîc

    Read more

Ultimele articole

Cele mai citite