Articole Ciresarii

  • Văzându-L pe Isus – Alexandru Fintoiu

    Există fel de fel de închinători la Dumnezeu. Unii se închină la obiceiuri, alții la ce nu știu. Niște greci care își exprimaseră religiozitatea la praznic, au simțit în inima lor nevoia de mai mult. Și-au dat seama că nu sunt îndeajuns faptele bune și au fost curioși, “Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”

    Acolo unde este Hristos se cunoaște. Toată lumea știe că se întâmplă ceva deosebit. Au auzit că vindeca, făcea minuni, vorbea cu putere dar blând și Îl arăta pe Dumnezeu în fiecare faptă.

    Pe măsură ce se apropiau de ucenici, grecii, trăiau cu intensitate emoția vederii Lui. Filip și Andrei? Ce erau aceștia pe lângă El? În condițiile în care Dumnezeu Însuși era acolo, ceilalți nu mai contau. Hristos le putea oferi răspuns la dorința după veșnicie. Nu puteau găsi răspuns în altă parte și sigur acesta e motivul pentru care doreau să-L vadă. Cumva Domnul le-a răspuns indirect acestei dorințe și le-a spus că viața vine prin moarte. Moartea Lui.

    Am observat oameni care atunci când merg la biserică, văd cântăreți, rugăciuni frumoase și predici “bune”. Preocupați de gânduri și de ceas, plictisiți și obosiți, uită de ceea ce este esențial. Nu e important să facem din mersul la biserică doar o întâlnire cu frați și prieteni. Ar fi degeaba. Esențial este să-L vedem pe Isus.

    Or fi existând doctori deosebiți, or fi existând împrejurări aparte în viață, or fi existând prieteni care să îți sară în ajutor la nevoie, dar, dacă nu Îl vezi pe Hristos dincolo de ei e degeaba.

    Pe de altă parte, m-am tot întrebat, oare cum arată Isus? Biblia nu-L descrie fizic prea mult. Probabil Sfânta Scriptură dorește să sublinieze că nu e important cum arată un om, valoare are doar ce este el.

    În concluzie, habar n-am cum arată Hristos, dar mă uit la fratele meu din bisercă care cântă și văd ceva din El, ascult o soră care se roagă și parcă-L aud pe El, ascult Cuvântul și-mi dau seama că El îmi vorbește. Îl putem vedea pe Isus în părinți sau în copii, romanticii Îl pot vedea în frunza de iarbă stropită de rouă, visătorii, în stele că doar El le-a creat, cu toții, în cei de lângă noi.

    Dar nu mai înainte să-L vedem pe Golgota, în locul nostru…

     

                                                                                                                                      Alexandru Fintoiu

    Read more
  • De ce avem nevoie de Duhul Sfânt? – Vladimir Pustan

    Nu pentru a ne bate ca și Tarzan cu pumnul în piept…

    Nu pentru a sta în levitație…

    Nu pentru a fi altfel decât alții…

    Ironia constă în faptul că azi botezul cu Duhul Sfânt împarte trupul lui Hristos, când de fapt El a venit să ne unească…

    Avem nevoie de Duhul Sfânt pentru că doar așa putem fi martori. Dumnezeu nu a poruncit să plecăm în lume și să vorbim despre El, până nu ne-a și echipat. Fără Duhul Sfânt propovăduirea noastră nu are puterea convingerii. În mântuire Duhul Sfânt i-a botezat în Hristos, după mântuire Hristos i-a botezat în Duhul Sfânt ca să poată sluji.

    Doar dacă avem Duhul Sfânt putem fi transformați cu adevărat. Această transformare dramatică a vieții produce foame. Foame după Hristos, foame de a fi ca ca și Hristos, foame de a-L sluji pe Hristos. Această schimbare produce foc… Când s-a sfințit cortul întâlnirii, când s-a dedicat Templul, semnul prezenței lui Dumnezeu și-a acceptării Lui s-a făcut prin foc. Un foc ce nu avea voie să se stingă, și de aceea spune Pavel celor din Tesalonic să nu care cumva să-l lase să mocnească.

    Doar cu ajutorul Duhului Sfânt ne putem închina cu adevărat.

    Nu ai nevoie de un motiv special pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, ai nevoie de Duhul Sfânt.

    Programele și liturghiile din bisericile noastre, pline de plictiseală și rutină, nu sunt dovada că Duhul Sfânt e printre noi.

    De aceea, nu treceți pe lângă el. Spuneți-i: ”Bun venit!”

     

    V l a d i m i r _ P u s t a n

     

    Read more
  • Izbăvește-ne de cel rău – Paul Burdeț

    Citisem o povestire că o femeie în vârstă a fost cunoscută sub numele de femeia care avea mereu ceva bun de spus despre alții. Într-o zi, doi tineri au încercat să îi întindă o capcană – cu siguranță, ea nu ar avea nimic bun de spus despre Satan. Au mers până la ea și au întrebat-o: spuneți-ne, ce părere aveți despre diavol?

    Femeia se opri puțin și apoi răspunse uimitor: ei bine, există doar un singur lucru la care mă pot gândi – el este întotdeauna la muncă.

    Femeia avea dreptate. Nu există nimic bun despre Satan. Cu toate acestea, putem spune că el nu devine niciodată obosit în a ataca credincioși.

    Acesta este motivul pentru care Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să se roage: ,,Izbăvește-ne de cel rău” – ceea ce înseamnă de fapt, izbăvește-ne de Satan.

    Și asta a făcut Isus pe cruce. El a distrus puterea păcatului și a morții. Învierea este dovada victoriei Sale.

    Una dintre cele mai mari înșelăciuni a lui Satan este de a ne convinge că este OK pentru noi să avem un pic de mândrie în viețile noastre. În mod ironic, mândria proprie a fost căderea lui Satan. A fost dorința lui de a deveni ca Dumnezeu.

    Cei mai mulți dintre noi ar spune că cel mai mare păcat al lui David a fost adulterul cu Batșeba. Cu toate acestea, rădăcina păcatului lui David merge mult mai adânc. În timp ce alți regi erau plecați să lupte, David a rămas la domiciliu – dușmanul a profitat de avantaj. Împăratul a devenit leneș – postura perfectă pentru mândrie de a-și face remarca. Inamicul a așteptat oportunitatea perfectă, și apoi l-a ispitit pe David prin apel la trupul său.

    Dacă ai fost atras departe de Dumnezeu prin păcat, oprește-te din ceea ce faci și întoarce-te la Hristos. Asigură-te că îl urmezi pe Hristos îndeaproape și că tot ce-ți dorești începe și se termină cu El.

    ,,Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” ( 2 Cronici 16:9 )

     ,,Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.” ( Psalmul 37: 40 )

    Izbăvește-ne, Doamne!

     

    Paul Burdeț

    Read more
  • Nevremea tăcerii – Vladimir Pustan

    Pe filiera sumeriană, înainte cu 1700 ani de la venirea lui Hristos în lume, babilonienii scriau și ei despre un potop de dimensiuni planetare. Pentru că oamenii se înmulțiseră prea mult, Enlil trimite peste ei o ciumă zdravănă. Pentru că nici după ciumă nu dădeau semne că vor să dispară, le mai trimite o secetă. Și pentru că se țineau cu dinții de viață le face cadou un potop.

    Povestea biblică nu seamănă… Enlil nu a vrut să-i prăpădească pentru că erau răi ci pentru că erau mulți.

    În acest timp eroul civilizator Athrahasis sfătuit de Enki își dărâmă casa și construiește o corabie ajutat de vecini. Dar lor nu le spune despre potopul ce va urma. Pune animalele în siguranță în corabie, își ia rămas bun de la vecini spunând că pleacă în concediu, închide ușa temeinic și așteaptă ploaia. Oamenii mor iar după șapte zile Athrahasis debarcă vesel cu familia pe pământul pustiit. După câțiva ani zeul Enlil rezolvă problema înmulțirii oamenilor adoptând varianta chinezească de azi.

    Vă las pe voi să trageți concluzii în linie dreaptă luând în calcul asemănările și deosebirile dintre cele două narațiuni.

    Noe a predicat 120 ani cât a construit corabia. Prefera să bage cât mai mulți oameni în dulapul plutitor în loc să bage tot felul de dinozauri. Nu l-a ascultat nimeni…

    Athrahasis n-a spus nimănui niciun cuvânt. A fost secretos și egoist. Amândoi au ajuns la același rezultat. O corabie populată doar cu propria familie.

    Dar nu-i totuna să vorbești sau să taci. Iar biserica tace. Probabil că am luat tot din fatalismul babilonian ideea că vremurile sunt rele, oamenii prea păcătoși, argumentele puține și comoditatea ispititoare. Și atunci de ce să te zbați pentru o cauză pierdută? Poate Calvin are dreptate absolută.

    Deși îl condamnăm pe Athrahasis, îi urmăm exemplul. Facem ca el. Tăcem și oamenii trec pe lângă biserica în formă de corabie și întreabă ce-i acolo. Și noi le răspundem că sfinți, icoane, lumănări, bănci, orgă, concurs de cântări și îndemnuri din Biblie.

    Nu știu cât de mult s-a bucurat Athrahasis de noul pământ când s-a trezit dincolo fără vecini. Cam tot atât cât o să ne bucurăm noi de cer… Mai ales că de acolo nu va mai veni potop de apă ci de foc…

    V l a d i m i r _ P u s t a n 

    Read more
  • Bunătatea, dragoste cristalizată în acțiune – Paul Burdeț

    ,,Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi,

    îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate …”  

    ( Coloseni 3:12 )

     

    Îmbrăcați-vă… Eu cred că ce voia Pavel să spună e că atunci când ne trezim dimineața, noi ar trebui să ne îmbrăcăm fizic, dar și spiritual și emoțional. Pavel spunea că bunătatea e o alegere. Este ceva ce putem alege să punem pe noi în fiecare zi. Asemenea alegerii hainelor … Și totuși, ce-i bunătatea?

    Bunătatea este o caracteristică a lui Dumnezeu. Din bunătatea Sa, El a făcut un legământ cu națiunea lui Israel. Din bunătate Și-a ținut partea Lui din acest legământ, în timp ce ei s-au răzvrătit și au fost neascultători. Și tot din dragostea și bunătatea Lui eternă ne-a oferit și nouă darul prețios al mântuirii.

    Bunătatea este o dovadă a roadei Duhului Sfânt în viața noastră. Isus ne-a instruit să ne comportăm unii față de alții în același fel în care vrem să se comporte și ei față de noi. Uneori, bunătatea necesită să ne punem pe noi înșine în locul altei persoane. Avem nevoie pentru a vedea pe alții, la fel ca Hristos.

    Alteori trebuie să învățăm să iertăm, pentru că bunătatea înseamnă și a ierta. Legea evreiască cerea ca cel jignit să ierte de trei ori. Petru era dispus s-o dubleze, plus încă o dată. Credea că-L va impresiona pe Isus. Isus dă un răspuns uimitor: ,,Eu nu-ţi zic să-l ierţi până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” Dacă te oprești să înmulțești, pierzi ce e important. Uiți să fii iertător.

    Bunătatea mai înseamnă și să-ți calci orgoliul. Să mai și recunoști că ai greșit. Bunătatea nu este o opțiune. Nu este ceva ce putem decide să facem numai în cazul în care este convenabil. Isus a zis chiar și celor mai neînsemnați frați …

    Bunătatea este dragostea în acțiune. Am văzut membrii ai familiei care spun că se iubesc unii pe alții, dar nu acționează la fel față de celălalt. Am văzut biserici unde bunătatea reciprocă este o raritate. Poți fi bun față de cineva fără să-l iubești, dar nu poți iubi pe cineva refuzând mereu să fii bun cu el. Și… noi Îl iubim pe Dumnezeu …

    Bunătatea este vizibilă și activă, nu doar emoțională. O vorbă bună. O privire blândă. Un zâmbet plăcut. Se bucură cu cei ce se bucură. Plânge cu cei ce plâng. Caută nevoia și o împlinește. Caută rana și o vindecă.

    Bunătatea înseamnă să fii și un susținător. Să vorbești oamenilor pentru a-i încuraja și nu pentru a-i dărâma. Spunea Diderot că nu-i de ajuns să faci bine, mai trebuie să-l faci și bine.

    Bunătatea înseamnă să fii sincer. Să spui adevărul. Să vorbești cinstit. Uneori, cel mai frumos lucru pe care-l poți face este să fii deschis față de un prieten și să-i spui exact unde greșește. Să-l mai tragi de mânecă.

    Bunătatea mai înseamnă și să fii direct. Uneori trebuie să-i rănim pe alții ca să-i ajutăm să se vindece. În Antiohia, Pavel l-a înfruntat pe Petru. L-a făcut ,,ipocrit.” I-a păsat atât de mult, încât a reacționat. Câteodată cel mai bun lucru pe care-l poți face este să spui direct: ,,îți distrugi viața …” – Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, spunea Solomon, înțeleptul.

    Bunătatea este o acțiune de iubire – o parte vizibilă a unei inimi grijuli. Slavici spunea că una din marile mulțumiri ale vieții e să te știi om, om bun.

    Aș mai adăugă că bunătatea este – viața, o călătorie cu alegeri. Când vom ajunge la sfârșitul călătoriei noastre, faptele noastre, fie de bunătate sau răutate, vor fi chiar acolo, în fața noastră. Cei buni vor fi extrem de bucuroși să audă când Maestrul le va ura un bun venit în împărăția Lui. Cei răi vor fi șocați când vor fi răsplătiți de răutatea ce le-au demonstrat altora în cursul călătoriei lor.

    În călătoria noastră de a-L întâlni pe Maestru, fie să nu obosim de a face bine – de a ne îmbrăca cu bunătate. Și-apoi vom culege recolta noastră de bucurie veșnică. Și așa precum spunea Aesop, nici un gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar.

    În mințile noastre, fie ca bunătatea să fie înțeleasă ca dragoste cristalizată în acțiune!

    Paul Burdeț

    Read more

Ultimele articole

Cele mai citite