Articole Ciresarii

  • Sete de viață – Paul Burdeț

    În fiecare om există o sete de viaţă. Vrem să trăim viața la maxim. Lucruri care împiedica viețile noastre devin obiectele noastre de ură, disconfort, și antipatie. Ni-e scârbă de boală, impedimente, sau orice diminuează sau distruge viața.

    Dumnezeu ne-a creat cu o pofta de viață. Păcatul din Grădina Edenului a adus blestemul de boală si moarte. Nu contează cât de mult vom putea trăi, noi toți trebuie să ne confruntăm cu perspectiva morții. Viaţă aceasta nu este încununată cu viaţă, este încununată cu moarte. Dar, totuşi, viaţa viitoare este diferită…

    Cei mai mulți oameni trăiesc viața lor, fie cu frica de moarte, fie negând că o vor întâmpina. Adevărul este că viața aceasta fizică nu va reuși, dar este Isus și încrederea în El, care ne aduce asigurarea vieții veșnice. În El, vom primi un spirit nou, revigorat de zi cu zi și reînnoit. Hristos ne va da cununa care nu vestejește. Pentru că locuitorii Raiului poartă cununa vieţii…

    Cu cât petreci mai mult timp cu Hristos, cu atât mai multă energie și vigoare vei primi.

    Cu atât mai mult te agăți de Cuvântul Său, cu atât mai multă vitalitate vei experimenta.

    Cu cât lepezi mai mult aici, și strângi comori pentru dincolo, cu atât mai bogat vei fi… și aici și acolo.

    Cu cât Îl cauți mai mult, cu atât mai multă victorie vei avea, deoarece concentrarea va fi pe Dumnezeu și pe ceea ce este etern… ,,Și viața veșnică este aceasta…”

    Vă doresc să fiți plini de sete după viață… viață veșnică!

     Paul Burdeț

    Read more
  • Prețul confortului – Nicolae Geantă

    Trăim într-o lume-n care aleargă nebunește după confort. După canapele de pluș, dușuri cu hidromasaj, conturi cu multe zerouri. Societatea vrea să câștige mult, dar cu eforturi minime. Elevii vor să scrie cinci rânduri, să învețe două și să obțină medii de 10! Unii adulți visează vacanțe prelungite, alții “vor sa moară în fața plasmelor, în fotoliu, cu pisica în brațe”, vorba unui pastor bucureștean. Ce ideal de doi bani!

    Confortul e comoditate! Puturoșenie. Stare degeaba. Contrariul său e… efortul! Transpirație. Nadușeală. Brațe obosite. Dar și somn fără diazepam. Și pâine dulce, deși puțină. Confortul tinde spre lenevie, spre amorțeală. Nu cred că ați văzut vreodată vreo furnică tolanită în hamac! Dar greieri? N-am văzut niciodată un campion fără efort. Fără a antrenamente. Făra strângere din dinți, fără înfrânare. Fără tras de fiare. De vâsle. De chitară. Făra nopți întregi cu pixul în mână, cu cartea, cu partiturile, cu pianul. N-am văzut nici un sportiv de performanță derulat în șezlong în timp ce adversarul său e în sala de exerciții! Nici fotomodele înfundându-se de tort. Și nici elevi olimpici dormind în bancă, la tablă!

    Virusul confortului a parazitat și bisericile, și frații, și predicatorii. Prin urmare Mireasa lui Hristos nu mai iese în stradă, nu mai are timp de oaspeți, și nici atât de ciuruiții de păcat.

    Confortul a impus Superficialitatea. Lucrul de măntuială, spun românii. Făcut cu neglijenţă. Cârpăceală. Nedus la capat. Dezinteres. Nepasare. Filosofia lui las’ că merge aşa. Ştiţi de ce nu se predică bine, nu se cântă bine, nu ne rugăm mai deloc? Fiindcă ne pregătim superficial. Vrem să nu ieşim din confort. Din zona gri.

    Confortul aduce Plictiseală. Nu cred ca ați văzut vreun plugar arând plictisit. Pe cineva care sapă șanțuri căscând. Pe cineva care taie lemne la gater moțăind. O bucatareasă adormind între blidele fierbinți? Dar gardienii? Funcționarii ce jocă Solitaire la serviciu? Orășenii ce stau cu telecomanda în mână? (Și nu doar ei). Pensionari ce se-ntind pe canalele în piețe?

    Cred că în România bisericile sunt plictisite din cauza confortului! Nu ne prigoneşte nimeni, nu ne deranjează nimeni. Alții să predice, alții să cânte, alții să viziteaze bolnavii, săracii, să evanghelizeze, să sponsorizeze! Noi să butonăm pe facebook!

    Confortul e Sterilitate! Eunucii nu nasc, deși au fost născuţi! Confortul nu naşte valori, nu îmbogăţeşte. Suntem stereotipi atunci când devenim narcisişti. Egoişti. Ne place confortul deoarece e vorba de noi! Efortul slujește pentru semeni. Dar și înmulțește biserica. Harul. Adepții pentru Hristos.

    Nu în ultimul rând, trebuie spus: consecinţele confortului nasc o golăneală morală! Viață duplicitară. Erezii. Biserică nebiserică.

    Hristos a spus că dacă avem ce mânca, ce bea şi ce îmbrăca e suficient. Astea sunt necesităţi. Celelalte, tableta, Iphone-ul, blue-jeans-ii, adidaşii sau grătarul de piept de pui ori somon, sunt confort! Hristos n-a avut unde să-şi pună capul. Chiar și cămaşa Sa a fost simplă: dintr-o singură bucată. Viaţa Lui n-a cunoscut o clipă de relaxare. S-a epuizat până la Cruce.

    Apostolii i-au urmat pilda. Și-au reușit! Noi…

    Nu vă doresc să trăiţi ca Lazăr, lihniți și fără acoperișuri, dar nici ca bogatul îmbrăcat în in şi porfiră. Confortul se decontează foarte scump!

     

    Nicolae Geantă

    Read more
  • Rețeaua socială – Paul Burdeț

    Tehnologia a schimbat lumea. E peste tot. În mașinile noastre. În casele noastre. În urechile noastre. Pe încheietura mâinilor noastre. În mâinile noastre. Peste tot. Aproape, sau chiar și în inimile noastre…

    E greu de imaginat cum ar fi viața fără Facebook, YouTube, Yahoo Messenger, Instagram, Twitter… și lista ar putea continua și mai departe. Tehnologia a adus o revoluție socială. Noi toți vrem să ne conectăm cu oamenii.

    Isus a avut propria Sa rețea socială. El a stabilit-o pentru a schimba viața unei persoane la un moment dat. El a călătorit din loc în loc spunând altora Vestea Bună. Și înainte de a pleca să fie cu Tatăl Său în ceruri, El ne-a poruncit și nouă să facem același lucru: ,,Duceți-vă, nu doar unde vrem, ci în toată lumea. Propovăduiți Evanghelia, nu doar la cine vrem și ne place, ci la orice făptură…”

    Astăzi, noi suntem ,,Rețeaua Socială.” Ne trăim viețile în fiecare zi, cu posibilitatea de a spune altora despre Isus. Suntem prea plini de atâtea metode. Avem mii și mii de prieteni în listele noastre, avem atâtea numere în telefoane, avem atâtea feluri de a publica și a share-ui Vestea Bună. Și totuși, de câte ori o facem? De câte ori spunem altora despre Hristos? De câte ori povestim despre Golgota? De câte ori… ?

    Dăm share la o grămadă de lucruri fără folos, dar sărim de atâtea ori peste lucrurile valoroase, versete biblice, inspirații, poezii, cântări creștine… Ne afișăm atât de mult pe noi cu atâtea poze și selfie-uri, dar oare unde-i Dumnezeul care ar trebui să strălucească în noi? Observ tot mai multe check-in-uri la atâtea mii de locații, așa zise scumpe, dar foarte puține, sau mai bine zis chiar deloc la ,,Biserica lui Hristos…”

    E timpul să ne trezim. E vremea să răspândim tot mai mult mesajul Vestei Bune. E timpul să fim sociali. În parcarea de la școală. În magazinul alimentar. Pe stradă. Pe avion. Pe Facebook. Pe Twitter. Pe Messengere. Oriunde mergem. În orice facem…

    Și… știu sigur că ori de câte ori o vom face, El o va ,,Like-ui…”

     

    Paul Burdeț

    Read more
  • Lupta pentru mintea noastră – Alexandru Fintoiu

    Cea mai mare luptă care se duce este pentru mintea noastră. Diavolul pune la dispoziție tot arsenalul care îl are pentru asta. Cine controlează mintea, deține totul în control. Folosește reclame, lucruri de care nu avem nevoie, uzează de concurența cu ceilalți, totul ca să ne țină mintea ocupată cu nimicuri. De aici se nasc toate acele fraze tipizate gen, “dacă toți o fac, de ce să nu o fac și eu.”

    Raționamentele, gândurile și judecățile noastre formează ceea ce Biblia numește inimă. Inima după Scriptură nu coincide cu locul de unde se nasc emoțiile noastre. Când Dumnezeu ne spune că El pătrunde inima noastră, El trece dincolo de conștientul nostru, la inconștient și subonștient. El cunoaște totul și Îi place să găsească în inimi lucruri comune Lui. David strângea Cuvant cât mai mult pentru că știa ceea ce Talmudul evreiesc spune și azi: “Atenție la gândurile tale căci ele vor fi fapte.”

    Oamenii însă, prin atitudinea și faptele lor blochează accesul lui Hristos acolo unde ar trebui să fie El. Golul inimilor fără Isus nu e altceva decât prezența în aceleași inimi a altor lucruri străine de Dumnezeu. Nu există subtitut pentru Hristos. O grămadă de oameni trăiesc zilele vieții lor nemulțumiți, chiar dacă au de toate, nefericiți chiar dacă le-au făcut pe toate și plini de amărăciune. Încearcă să își stingă supărările cu lucruri noi, cu bani, cu distracții ce nu fac altceva decât să adauge poveri în adâncul sufletului lor. Când ajung la limită, cei mai mulți aleg renunțarea la viață și la tot.

    Omul a fost creat pentru ca să trăiască alături de Dumnezeu, orice altă încercare sau nînțelegere a chemării lăuntrice după Hristos, se traduce prin zadărnicia umană de a atinge absolutul.

    În fiecare zi oamenii au tendința să se înalțe, să fie pe un prag superior, o tendință naturală, păcătoasă și zadarnică. Pentru cei mai mulți e grea învățătura lui Hristos despre smerire. Când cumperi telefoane noi an de an, când îți iei un laptop cu i7 pentru că i3-ul tău nu se mai încadra în parametrii inoculați de lumea comercială, toate acestea le faci pentru un pas superior. Cheltuim pe lucruri de care nu avem neapărată nevoie, doar pentru a ne știi la zi.

    Lucrurile de care nu avem nevoie ne împânzesc casele tocmai pentru că am fost trădați de dorința nesățioasă după completarea golului din noi.

    Când relația cu Dumnezeu nu merge, se formează lipsa în inimă, neliniștea. Mulți creștini își calmează conștiința cu noutăți, crezând poate că noutățile contribuie la o îmbunătățire a micii lor fericiri. Fericirea constă în umplerea golului din noi cu Hristos. Când Îl ai aproape, totul are sens, când nu, te prăbușești în mediocritatea omului fără Dumnezeu. Iar acest tip de mediocritate înseamnă moarte.

    Spunea Evelyn Waugh că, “mintea omului este destul de inventivă atunci când vine vorba să inventeze orori; doar atunci când încearcă să inventeze Raiul se dovedește a fi neputincioasă”.

    Vestea bună este că Raiul e deja inventat, calea într-acolo este deja cunoscută ca fiind numai Hristos iar ca să ajungi acolo trebuie să Il lași pe El în mintea ta.

    Nu-i ușor dar se merită.

     

                                                                                                                          Alexandru Fintoiu

    Read more
  • Biserica mare din centru. Cine o mai visează? – Vladimir Pustan

    Nu sunt supărat pe bisericile mici, adică pe cele de la sat cu oameni puțini, ci pe cele ce au vise mici iar acestea pot fi și cu 1.000 de membri.

    În bisericile mari există și riscul de a te pierde mai ușor întrucât păstorii au doar o anumită capacitate de a cuprinde întregul, neîmpiedicându-se în detalii.

    La noi o biserică mare e o clădire mare cu oameni mulți. După cartea Faptele Apostolilor o biserică mare are o altă definiție.

    E biserica ce are un scop mare. Acela de a propovădui Evanghelia până la marginile pământului, oricât de mult sânge ar costa, oricât de mulți bani. Ridicarea celor căzuți, căutarea mielului rătăcit prin smârcurile heroinei, popularea raiului înainte ca Satan să-și umple iadul.

    E biserica ce are predicatori mari. Predicatorii mari ce predică cu un limbaj ”de o dulce necuviință” (vorba lui Bossuet), atipici și pasionali, o evanghelie ce să cuprindă musai înălțarea lui Hristos, zidirea sfinților și condamnarea tuturor tipurilor de păcat. Chiar și mestecatul gumei în biserică. Predicatori ce nu trebuie să-și ceară scuze pentru absoluturi.

    E biserica ce cuprinde oameni mari. Toți ne naștem mici, dar putem deveni mari.

    Biserica lăsată de Hristos a avut oameni ce-au renunțat la locurile de muncă pentru a fi mai eficienți. Și nu numai la pescuit ca Petru, ci la vamă (Matei) și la cabinetul medical (Luca). Oameni ce-au renunțat la averile lor (Barnaba), la religia lor (Pavel), la viața lor (Ștefan). Cu asemenea oameni răstorni lumea. Așa au mișcat-o. Cu viață, sânge și lacrimă. Nouă nu ni se mișcă nici nodul de la cravată.

    Au avut o închinare mare. S-au ferit ca dracul de tămâie de programe. Când se rugau și cântau crăpau pereții și după fiecare slujbă trebuiau gletuiți. Aveau șansa de a nu ști ce e șablonul.

    Știau că dacă te faci că te rogi, Dumnezeu Se face că te ascultă.

    Au avut și dușmani XL. Știu maneliștii ce știu… La început saducheii, apoi iudeii, apoi lumea întreagă. Au înțeles că nu există domnie fără suferință, că dacă vrei să faci ceva îți sar în cap o grămadă de tipi ce nu fac nimic.

    Oare mai putem avea biserici mari așezate cu tupeu în centru? Oare putem înțelege că biserica nu e zid ci oameni adunați împreună pentru un timp, pregătindu-se să meargă de colo-colo și să nu vină cu mâna goală când se reîntâlnesc?

    Visul depinde de noi. Dacă nu-l veți visa veți fi condamnați să trăiți în continuare coșmarul de azi…

     

    V l a d i m i r _ P u s t a n 

    Read more

Ultimele articole

Cele mai citite