Articole Ciresarii

  • Lecturi de vacanţă – Vladimir Pustan

    „Oamenii se obosesc de moarte tot căutând odihna” – Diderot.

    „Reclama poate fi definită drept ştiinţa de a opri în loc inteligenţa omului exact atâta timp cât îi trebuie să scoată banii.” – Stephen Leacock

     „A fi incapabil de entuziasm este un semn de mediocritate.” – Balzac

    „Deosebirea dintre prostie şi geniu e aceea că geniul are limite.” – Einstein

    „Ţinteşte spre lună. Chiar dacă o ratezi vei ateriza printre stele.” – Lester Brown

     „Când nu ştii ce să faci, mai bine să te culci.” – Mason Cooley

    „ A dovedi că sufletul e nemuritor e un frumos risc ce merită asumat.” – Socrate

    „ Dumnezeu nu poate schimba trecutul, numai istoricii pot. De aceea îi tolerează Dumnezeu.” – Butler

     

    V l a d i m i r _ P u s t a n

    Read more
  • Slujind pe Dumnezeu în luna lui cuptor – Mario Bîc

    Psalmul 78: 3, 4, 7 - ,,Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut; pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.”

    Vară fiind, cu harul și pacea Domnului, ne vedem la toamnă! NU!!! E vacanță, dar nu și spirituală. Iarna, sufletu-i ca vara, iar vara, sufletul trebuie să fie tot ca vara. Cald, dispus să transpire și să munceasca pentru veșnicie.

    Vara e anotimpul acela… plin de căldură, cu grade multe și temperaturi ridicate, când e nevoie de multă apă și umbră… Însă vara nu trebuie să fie o piedică în a-L sluji pe Cel care a inventat vara. Indiferent de vreme, Creatorul așteaptă să fim gata oricând în a lucra pentru ce e netrecător și adevărat. El ne vrea cap, și nu coadă, în tot ce e bun și pozitiv. Mai ales în slujire. Dacă noi, copiii Lui, tăcem, rușinați că suntem creștini, timizi în a vorbi despre minunile Sale, prin cine să mai lucreze Tatăl? Cine să mai vorbească? Pietrele? De sigur! De tăcut, aici nu se tace. Nu există o a treia variantă. Ori noi vorbim, ori ele strigă și se vaită de groază.

    Oamenii mor din lipsă de cunoștință. Multe suflete ajung în Iad pentru că nu știu cât de grav este păcatul, cât de importantă este mântuirea, cât de adâncă este bunătatea Domnului și cât de mare este dragostea Lui. E de datoria noastră… Datoria de a ne îndulci limba, scoțând din gură bârfa, judecata și cârtirea, înlocuindu-le cu cuvinte pline de farmec ce țin în clocot inima. Cu acea limbă simplă și înțeleaptă, asemănată cu pana unui scriitor iscusit.

    Iulie e luna lui cuptor. Dar cuptorul mai înseamnă ceva. Mai înseamnă suferință, răbdare, lacrimă. Cuptorul mai înseamnă durere, nopți nedormite, zile întregi de spital. Mai înseamnă gânduri, frământări și întrebări cu răspunsuri încețoșate. Mai înseamnă multe altele, dar mai înseamnă și dragoste de Dumnezeu. Mulți copii ramasau fără mamă și tată, tânjind după afecțiune. După un sărut, o îmbrățișare, un zâmbet și-o dorință împlinită… Cei neputincioși așteaptă o mână întinsă, cu iubire… Ce să mai zicem de văduve? De cei bătrâni, șchiopi și ologi… De cei orbi, muți și surzi…

    Omul, slujind pe Domnul, practică dragostea divină prin întreaga lui ființă. Toate, într-un final, completează sufletul, format și modelat ca aurul. Frumos, curat și desăvârșit, trecând prin cuptorul vieții. În boală sau în sănătate. În orice circumstanță. În orice lună, caldă sau rece… de dragul Lui! Asta dorește Dumnezeu de la noi. Să ardem pentru El. Inima să fie în clocot pentru veșnicia care ne stă înainte. Viața să ne fie un cuptor mare și încins, cu un dor aprins după Isus. Și dorința ca inima să ardă pentru cele sfinte să nu se stingă. Și nici focul…

    Iarna, sufletu-i ca vara. Iar vara, sufletu-i ca vara. Cu Hristos, suntem mai mult decât biruitori…!

     

    Mario Bîc

    Read more
  • Simți nevoia să te rogi? – Alexandru Fintoiu

    Cameron Thomson spunea despre rugăciune într-una din cărțile sale, că ea este mărtuirisirea neputințelor noastre și a altora, în numele Domnului Isus, înaintea ochilor iubitori ale unui Tată care știe, înțelege, mângâie și răspunde.

    Până la urmă rugăciunea intervine în urma unei nevoi acute, a unor dorințe puternice de a obține favorul lui Dumnezeu. În multe din biserici sunt rugăciuni slabe tocmai din lipsa dorinței și a nevoii de acțiune a lui Hristos. În cele mai multe cazuri, noi suntem cei care ne rezolvăm problemele, noi dăm telefoane la prieteni și tot noi suntem cei care alergăm ca disperații ca să influențăm “destinul”.

    Acolo unde lipsește rugăciunea autentică și nevoia de a relaționa cu Dumnezeu, vom găsi stres, nemulțumiri și agitație. Dacă ne uităm la lumea de lângă noi vom vedea zbateri continuue după o viață mai bună și mai plăcută. Dacă ne uităm la lumea din noi, unde ar trebui să fie Hristos, vom vedea altceva, o liniște neînțeleasă de ceilalți, o bucurie nepricepută de lume sau percepută ca o nebunie. Omul care simte nevoia de Dumnezeu în viața lui însă, este cel mai privilegiat.

    Sistemul de gândire al celor fără Dumnezeu este caracterizat de efortul personal în vederea prezentului și viitorului, pe când, sistemul creștinesc de gândire este caracterizat de credința în Cel care poate face totul, pentru acum și pentru atunci. Acest lucru nu înseamnă totuși că noi stăm și așteptăm îndurarea lui Dumnezeu, la iarbă verde și la mici cu muștar. Domnul nu promovează lenea ci munca, însă, ce nu putem face noi va face El.

    Când ajungem în situația în care nu putem trece peste obstacolul survenit în viață, indiferent ce-am face, abia atunci se naște în noi dorința încredințării problemei lui Hristos. Atunci ne vom ruga cu patos, atunci vom plânge, atunci vom striga așa cum Îl chema David pe Dumnezeu iar El nu ne va lăsa să așteptăm. Pe de altă parte, tot ceea ce nu vine din adâncul inimii este un ritual, o rugăciune pentru sfinții din pereți sau din suflet la unii. O astfel de rugăciune nu trece de pereții bisericii.

    Probabil avem de toate și nu mai dorim nimic altceva. Mi-ar plăcea să fie o zi în care cu toții, să dăm cu obișnunța de pământ. Să ne săturăm de lucruri făcute ca să fie. Să ne săturăm să ne mințim pe noi înșine că am comunicat cu Dumnezeu când noi nici capacitatea nu ne-am luat-o în relația cu El.

    Să fi transparent cu Hristos e cel mai bun început.

    Noi nu știm să ne rugăm. Este interesant că până și rugăciunea noastră este modelată de Duhul Sfânt cu suspine negrăite. Lucrul acesta îmi spune că suntem mult prea mici în fața unui Dumnezeu incomensurabil. Iar asta mă bucură deoarece ne face dependenți de El.

    Spunea Richard Wurmbrand, “niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi”. Mai este timp să schimbăm ceva…

     

                                                                                                             

                                                                                                                          Alexandru Fintoiu

    Read more
  • Despre dragoste…

    luigi mitoi

    Una dintre marile nevoi ale oamenilor

    este să iubească şi să fie iubiţi.

    Aceasta le dă valoare şi motivaţie să existe, înfruntând dificultăţile vieţii. Tot ceea ce ştim despre dragoste este că dragostea este totul. Dragoste înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti – teama, speranţa, durerea, bucuria, valorile, plăcerea – să nu depindă decât de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nici o limită dedicării, a-ţi închina viaţa lui Dumnezeu; înseamnă a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţă în plăcere, a atinge excelenţa într-o viaţă de om care-şi urmează Creatorul. Dragostea este cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, este responsabilitatea supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un început. Dragostea este chemarea supremă pentru fiecare muritor să se desăvârşească, să atingă excelenţa, să semene cu Creatorul său.

    Trăind într-o natură pervertită de păcat, omul încearcă gustul amar al neputinţei să iubească practic atât cât îşi propune teoretic, căci oricât de mare este idealul de a iubi, resursele sunt foarte limitate. Când omul se converteşte, Dumnezeu intră în viaţa lui şi manifestă prin el iubirea Sa. Hristos foloseşte acest principiu când afirmă: ,,După roade îi veţi cunoaşte”.

    În concluzie, dragostea nu este expresia eforturilor şi ambiţiilor omeneşti, ci Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în inima omului produce în şi prin el Rodul Sfânt,  adică dragostea. Sursa dragostei este Dumnezeu, iar instrumentul prin care se manifestă este omul plin de prezenţa lui Dumnezeu.

    Explicația dragostei…

    Dragostea omenească este limitată, sporadică, condiţionată, reacţională, meritoasă.

    Dragostea lui Dumnezeu este nelimitată, permanentă, necondiţionată, ia iniţiativă, nemeritoasă.

    Exemplul: dialogul Mântuitorului cu Petru (Ioan 21:15-17).Domnul îl face pe Petru conştient, dar şi responsabil de calitatea îndumnezeirii. Domnul are o întrebare: ,,MĂ IUBEŞTI?” Şi o poruncă: ,,SLUJEŞTE!” Aceasta înseamnă că nu poţi iubi fără să slujeşti persoanei iubite.

    Caracteristicile acestei dragoste sunt:

    • Are iniţiativă în orice situaţie, nu doar reacţionează la iubire. Dragostea nu-i dragoste, dacă se schimbă când se confruntă cu schimbarea.
    • Este nelimitată, nu sporadică, determinată de circumstanţe. Dragostea este singurul lucru care poate fi împărţit la infinit fără să se micşoreze.
    • Este necondiţionată, nu este un mod de a-ţi achita obligaţiile faţă de cineva.
    • Este nemeritată, nu recompensatoare. Ea este oferită oricui, indiferent cum este, dacă are merite sau nu.

    Atât de importantă este dragostea, încât pur şi simplu va fi un act de identitate pentru a dovedi pe pământ pe cine slujeşti şi, mai mult, pentru a intra in cer. Pe noi, oamenii, ne satisface dragostea lui Dumnezeu, pentru că este o astfel de dragoste, de aceea vom iubi pe oameni cum ne iubeşte Dumnezeu pe noi, sau Dumnezeu ne va iubi pe noi cum îi iubim noi pe oameni.

    Pastor Luigi Mițoi

    Articolul în intregime îl găsiți pe www.bethanynewsite.com

    Read more
  • Aspecte ale uitării – Alexandru Fintoiu

    Uitarea este ca un cuțit cu două tăișuri. Există lucruri care merită uitate iar altele care, dacă le uiți, săvârșești un păcat. Uneori, nu alegi tu să uiți, alteori, vrei să uiți și nu poți. Uitarea nu e un act volitiv, deși unii se mai chinuie și nu reușesc. Uitarea însă poate fi un act al ignoranței de zi cu zi.

    În unele cazuri uitarea poate fi o binecuvântare. De exemplu să uiți că cineva ti-a făcut rău și cu prima ocazie sa-i faci bine. În Psalmul 103 suntem îndemnați să nu cumva să uităm că Domnul ne face bine de fiecare dată. Lui Dumnezeu nu-i plac oamenii loviți dintr-o dată de vreo amnezie.

    În alte cazuri uitarea poate fi un blestem și nimeni n-ar dori să aiba astfel de probleme. Să avem grijă.

    Să nu uităm niciodată de părinți. Exită români specialiști la asta. Au fost crescuți așa cum s-a putut iar când a venit momentul să-și ia zborul din cuib, au uitat de unde au plecat. Părinții mor triști, singuri și încet. Un mare păcat pe care Dumnezeu îl cunoaște deși I-ar plăcea să nu-l vadă.

    Să nu uităm niciodată de țara în care ne-am născut. Cunosc oameni care au plecat dincolo de graniță și nu i-a păsat de ce au lăsat în urmă. Au fost mai importanți banii și senzația de siguranță. Dar, uneori e mai bine sărac și fericit decât bogat și plin de griji. Țara? Cu certuri, cu lupte între partide, cu nedreptăți, cu orori? Așa cum este ea, aici ne-am născut și n-avem voie să uităm.

    Să nu uităm niciodată biserica. Ea există pentru ca noi să fim împreună biruitori în drumul către cer. Alții o părăsesc, unora nu le pasă de ea, mulți o ignoră iar ateii o disprețuiesc. Fără biserică nu se poate să rămâi sus. Fără biserică am fi ca în fabula lui Jean de la Fontaine, cu mielul și lupul. Mielul se duce singur să bea apă și se întâlnește cu lupul. Intră în discuție cu el și sfârșește la grătar. Nu poți să fii singur în lupta cu diavolul că ajungi victimă.

    Să nu uităm niciodată de Dumnezeu. El este Cel mai important în ierarhie. Cu El se începe și cu El se sfârșește. Dacă Dumnezeu lipsește dintr-un domeniu din viața noastră, domeniul acela e sortit eșecului. Așa că ar fi bine să nu uităm să-L avem în portofelele noastre, în mașinile și casele noastre, în viața de zi cu zi și cel mai important, în inimă.

    Să nu uităm niciodată că nici Dumnezeu nu uită.

                                                                                                                                     Alexandru Fintoiu

    Read more

Ultimele articole

Cele mai citite